Uzina VW din Polonia, aflată în orașul Wrzesnia, și-a finalizat investiția în instalația de producție a energiei electrice pe baza panourilor solare și a funcționat în premieră doar cu acest tip de energie.
Tensiunile din VW Group pe tema posibilei închideri a cel puțin o fabrică de mașini și una de componente au continuat cu o întâlnire între directorii companiei și angajați, inclusiv cu Consiliul Întreprinderii, organizația care are un rol dublu de sindicat și coordonare. La întâlnire, directorul financiar a explicat de unde vine necesitatea închiderii de fabrici: „În Europa se vând cu două milioane de mașini mai puțin”.
Reprezentanții companiei suedeze Northvolt, împreună cu autoritățile federale, au dat startul simbolic pentru lucrările de construire a unei noi fabrici de baterii pentru automobile electrice, în orașul Heide, din Germania.
Volkswagen și-a anunțat managerii și personalul care lucrează în activități de birou că renunță la programul de home-office, introdus în 2020 și care fusese stabilit la o zi de birou pe săptămână. Angajații vor fi obligați să vină până la patru zile pe săptămână la birou.
Cehia se zbate să atragă cât mai multe investiții industriale în zona de mașini electrice, în timp ce în România nu există niciun proiect serios în acest sens. Prim-ministrul ceh l-a chemat pe CEO-ul VW pentru a-i cere un răspuns ferm.
Producătorul de baterii Northvolt, un start-up fondat în 2016, va începe lucrările în cea mai nouă uzină de baterii, în Canada, în care a anunțat că va investi o sumă uriașă, pentru producția integrată.
O nouă informație referitoare la situația din uzinele din Dresda și Zwickau ale constructorului german VW arată că producția va fi oprită timp de două săptămâni, din cauza scăderii cererii de automobile electrice.
Volkswagen ia în calcul reducerea de personal la una dintre uzinele din Germania, ca urmare a scăderii cererii de automobile, inclusiv a celor electrice. Informația a fost publicată de presa din Germania, care citează mai multe surse, inclusiv sindicatele.
Divizia spaniolă a Volkswagen Group, coordonată de brandul SEAT, a depus proiectul de construire a unei fabrici de baterii în Spania, Martorell, pentru finanțare europeană prin programul Battery PERTE VEC.
Grupul german Volkswagen a început montajul utilajelor de producție în viitoarea fabrică de baterii din Germania, Salzgitter, una dintre cele șase uzine de tip Gigafactory ce vor fi construite în Europa.
Compania CellForce, fondată în 2021 de Porsche și Customcells, a avut ca scop principal încă de la înființare dezvoltarea de celule de baterii de înaltă performanță pentru automobile. Rezultatele remarcabile ale inginerilor au determinat Porsche să cumpere integral acțiunile partenerilor și să pregătească producția de serie.
Reprezentanții Volkswagen au confirmat oprirea producției Polo, peste numai un an, într-o discuție cu sindicatele, potrivit informațiilor publicate de presa germană care susține că argumentele țin de mai mulți factori, însă cel mai important este legat de necesitatea transformării uzinei din Pamplona, Spania, într-una electrică.
Uzina din Wolfsburg a mărcii Volkswagen urmează să devină o fabrică multi-platformă, imediat ce va începe producția modelului ID.3 pe una dintre liniile acestei unități centrale a mărcii. Pentru a-i pregăti pe angajați pentru procesul de electrificare, care va conduce în final la o producție exclusiv electrică, compania le-a pregătit sisteme moderne de educare și formare.
A doua fabrică de baterii a grupului Volkswagen, dintr-un pachet de șase, va fi construită în Spania, după ce compania a anunțat că a cumpărat terenul potrivit. Din acest moment încep lucrările de construcție și angajările.
Proiectul Trinity, al unui automobil considerat unul al viitorului, care ar fi trebuit să fie lansat în 2026, a fost șters complet de noua conducere a mărcii și a grupului VW și retrimis în faza de proiectare.
Abia ieșită din perioada de criză a semiconductorilor, una dintre uzinele importante ale VW, cea din Chendu, pe care o operează împreună cu FAW, a fost oprită, ca urmare a creșterii numărului de cazuri Covid și a măsurilor impuse de autorități.
Grupul Volkswagen a decis ca producția viitoarelor modele de automobile din proiectul Trinity să fie alocată unei noi uzine, care ar urma să extindă actualele uzine aflate în micul orășel care reprezintă cartierul general al VW. Numai că exact înainte de pornirea lucrărilor compania se confruntă cu o opoziție din partea unora dintre proprietarii de terenuri care ar fi trebuit să fie cumpărate.
După Renault, Nissan, Toyota, a venit rândul grupului Volkswagen să caute retragerea completă de pe piața din Rusia, după ce anterior a oprit producția la scurt timp de la declanșarea războiului din Ucraina. Presa germană scrie că VW Group caută investitori care să fie dispuși să plătească o sumă corespunzătoare pe uzina din apropiere de Moscova.
Volkswagen a pus punct contractului de parteneriat pe care îl avea cu compania rusă Gaz, în cadrul căruia producea autoturisme în orașul Nishny Novgorod.
Constructorul german de automobile Volkswagen pornește activitățile de producător de celule de baterii cu o nouă companie, complet nouă, înființată în sistemul juridic european, sub forma unei Societas Europea (SE).
Volswagen împreună cu divizia sa din Spania, SEAT SA, au anunțat o investiție apreciată drept „cea mai mare investiție industrială din istoria Spaniei”, în domeniul mobilității electrice.
Cehia concurează cu țările din Europa de Est, între care se găsește și România, pentru amplasarea unei fabrici de baterii. Este vorba despre a patra uzină a grupului prevăzută în planurile de electrificare.
Volkswagen Passat a reprezentat pentru mult timp visul auto al românilor, în anii în care mașini mai scumpe, ale mărcilor premium, nici măcar nu-și găseau loc în imaginația noastră. Celebrul model, cel mai popular sedan de clasă medie din Europa și din multe țări ale lumii, dispare din oferta constructorului german, producția sa fiind oprită la uzina din Emden.
O nouă poveste în care cel mai mare grup auto din lume, Volkswagen, caută o țară potrivită pentru a construi o fabrică se derulează în această perioadă, după ce în urmă cu doi ani căutările pentru o locație în care să fie ridicată o uzină Skoda au eșuat. Acum este vorba despre o fabrică de baterii, iar destinația este din nou Europa de Est.
Constructorul auto cu cele mai mari ambiții în sectorul electric a luat o decizie radicală, care va contribui, în pofida aparențelor, la creșterea vânzărilor acestui tip de vehicul. Este vorba despre oprirea producției primului său automobil electric, astfel încât uzina în care era asamblat să fie dedicată unui nou model.